Ca ploua.Si ca te va sterge de pe mine.Si ca orice strop de uitare izgonit din cerul bacovian prea plumbuit pentru gustul meu masochist de auto-mutilare îmi va smulge bucăți de țesut în speranța ca se va prinde de mine.Si ca mai apoi,cand toate astea vor lua sfârșit,cand nu voi mai avea taria,curajul,tupeul și curiozitatea de a privi foaia în care te citeam printre rânduri,sa cred de fapt,sa sper,sa-mi doresc sa concluzionez ca nici o editie limitata nu este cu adevărat limitata pana când nu este sfârșită. Ca primul strop pe care l-am simțit pe fata nu a fost rece.Si ca norii,dar mai ales prezenta lor,nu a însemnat nimic.Caci ei sunt acolo...si totuși asta nu împiedica albastrul caselor să mă arunce în o ușoară melancolie euforica aproape stupida,puerila; ca și cum copilul inundat de nou striga după mama în speranța ca doar așa ce știe va rămâne așa. Ca nimic nu se schimba.Si ca nu sunt coerent.Si mai ales ca iubesc :...
Postări
Se afișează postări din noiembrie, 2014