Despre vrute si nevrute

    William Shakespeare,intr-o era in care cuvintele tineau loc de emoticoane,scria : ''Iubirea este un fum facut din arborii suspinelor.Purificata,e un foc in ochii celor ce se iubesc.Tulburata,este o mare hranita cu lacrimile celor ce se indragesc.Si inca ce mai e?E nebunia cea mai inteleapta,fierea ce inabusa,dulceata ce ne mantuie''.       Sigur ca astazi toate aceste cuvinte au o alta insemnatate,sigur ca astazi se incearca simplificarea pe cat posibila a tuturor lucrurilor pentru ca noua nu ne plac complicatiile cand lucrurile pot fi simple si adoram sa ne complicam atunci cand simplitatea ajunge banal generala.Pentru ca ne plictisim relativ repede,pentru ca am invatat sa renuntam usor,aproape la fel de usor pe cat ne facem vise,iluzii si sperante,pentru ca ajungem sa iubim sa ne compromitem pe noi insine.Ce daca ni se face pielea de gaina ori ne infioram sau ne identificam cu orice piesa de la radio care ne trimite cu gandul la acea persoana?Nu ne permi...

    ...Am impins usa cu piciorul.De regula,nu procedez asa...cel mai probabil nu as fi facut asta nici acum insa nu-mi placea locul in care ajunsesem.Daca pe afara parea cel putin galben-trist,nici inauntru nu era chiar veselie.Tavanul aplecat enorm,gata-gata sa ma striveasca,un bec slab tintuit pe peretele fara vopsea si doua vitrine ticsite cu borcane datate dupa ani...toate astea imi sugerau ca n-am ce cauta aici,ca ar trebui sa fug cumva,sa ma desprind de mine insumi daca e cazul si sa alerg cel putin departe.Dar nici sa fi vrut si nu as fi reusit.Ma simteam atat de istovit si sleit de puteri ca dupa un maraton de interogatii interne,ca dupa tentativa proprie de a reduce totul la o singura fraza usor de memorat.        Acum este prima data cand te blestem.Si tot pentru prima data ma trezesc avand dorinte.Tare mi-as fi dorit sa nu avem o iubire de consum care sa ne arda inca de la inceput pentru ca mai apoi sa ne descoperim ca pe niste umbre a celor ce ...

   Nici nu mi-am permis sa-mi imaginez ce va fi pe mai departe.Atunci,ce era ori ce aveam atunci...era tot ce conta.Prezentul.O icoana pe tocuri si atat.Am iubit-o.Nu pentru ca ar fi fost cea mai frumoasa femeie.Nu pentru ca ar fi fost cea care imi solicita mintea la maximum.Nu pentru alunita de pe spate.Nu.Am iubit-o pentru ca asa am crezut ca este corect si bine.Pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine.Fara sa stiu prea multe sau fara sa-mi pese daca si cum se va termina.In iuresul si amalgamul de stari de zi cu zi prin care ma trec,ea cumva reusea sa ma calmeze.Si o admiram pentru asta.    Se facea ca era toamna cand am redescoperit-o.Pentru ca o cunosteam de ceva vreme.Doar ca nu mai semana deloc cu fetita aceea care se bosumfla la fiecare 5 minute cand nu primea orice dorea.Acum era o femeie puternica,cu vise si idealuri marete,capabila sa spuna NU atunci cand era cazul.Si o admiram pentru asta.Daca eu nu as fi fost eu,probabil as fi simtit un pic de invidie pen...