E simplu sa fii fericit,dar este greu sa fii simplu

   Nu exista bine si rau.Ni se spune inca din copilarie de existenta acestor principii insa ele exista cu adevarat doar la stadiul de teorie.Nu exista lucruri precum om bun/om rau.Omul este.Atat.Catalogarea lui provine doar din actiunile pe care le desfasoara.Pentru ca orice lucru bun,in viziunea noastra,poate avea ceva rau in el.Si viceversa.Ce e drept,si societatea ne cam asalteaza,ne pune intr-o pozitie dificila de a admite tot felul de conceptii eronate,tampenii mediatice,neadevaruri generale.Insa asta nu o putem folosi ca scuza.Ne nastem,traim,iubim si murim...asa cum stim noi sa o facem mai bine.Din momentul in care incepem sa ne comparam cu ce vedem langa noi,din acel moment suntem pierduti.Pentru ca noi nu mai vrem nimic,noi incetam sa mai fim noi.Vrem doar sa fim ca ceilalti,sa avem ce au ei.Si nu e nimic altruist in asta.Un fel de auto-mutilare tacita.Nu mai avem timp sa ne ascultam eul timid care inca rezoneaza cu logicul si care ne intreaba sfios daca intr-adevar avem nevoie de tratamentul asta nebunesc la care ne supunem de voie buna.Nu.Ne indreptam linistiti,asemeni mielului la taiere,spre abator.Cu zambetul pe buze chiar.In speranta ca va fi mai bine.Impulsionati de ideea ca asa e firesc.Uitam ca ajungem pe lume inzestrati cu propriul kit de bunastare proprie.Uitam ca pentru a ne fi bine nu avem nevoie de nimic din exterior,ca ceea ce avem deja in noi e mai mult decat suficient.Si asa incepem sa fim egoisti.Pentru ca ne obligam sa credem ca pentru a fi cu adevarat fericiti avem nevoie integral de inca o persoana si tot ceea ce poseda ea.Nimic mai eronat.Vrei sa fii fericit/fericita?Cauta in tine...persoana de langa,cea cu care formezi un cuplu,in cazul in care se afla acolo complet din lipsa de interes,te va ajuta cel mult sa faci asta.Iar asta ar trebui sa fie de ajuns.Observ ca de cele mai multe ori se ajunge la ''il/o iubesc pentru ca...''.
   Cand iubesti nu ai nevoie de motive.Cu siguranta nu astepti nimic in schimb iar cuvintele sunt de prisos.Pentru ca nu poti transpune in literatura privirea unei persoane care iubeste.Ori pe noi ne cam ingrozeste oarecum nebunia asta.Pentru ca avem idealuri prefabricate,pentru ca vrem mai mult,pentru ca ne mintim ca vrem mai bine.In realitate,noi nu stim sa administram ceea ce avem si ceea ce capatam.Ne punem in carantina tot ce pare simplu la prima vedere,pe noi insine.Si facem asta fara absolut nici o nevoie.Exact cum spunea marele nostru Noica C. : ''Ne legam la ochi doar pentru a ne plange mai tarziu ca nu vedem.'' Sunt curios cat vom mai putea sa ne prefacem.