Dialog cu aproapele

  Il stiu cam de o viata.Nu am fost de acord intotdeauna insa am tinut legatura destul de stransa,cat sa nu ne ratacim prea mult.Nu-i voi spune numele pentru ca si-l uraste de fata cu toata lumea dar se umfla in pene cand cineva crede ca este deosebit.Isi invinuieste mama,pe un ton umoristic,de lipsa de inventivitate si imaginatie in momentul alegerii numelui.

    - Te cunosc si am idee,in linii mari,cam cine esti si ce poti.Dar pentru ceilalti,spune-mi despre omul care esti si ce te tine in viata.
    - Ca si tine,sunt nascut in 86 si sunt mascul.As vrea sa cred ca sunt si alfa pe deasupra insa este exact ca-n reclama, ''doar pentru cunoscatori''.Sunt vesnic tanar,cel putin inauntru,pentru ca fizicul incepe sa ma dea de gol. ( rade ) Cel putin,asa mi-am propus :daca nu cu trupul,macar cu duhul.Desi la partea cu fizicul ceva vointa extra nu ar strica.Stii,toate vointele sa apeleze la mine?! ( iarasi rade ). Nu,evident glumesc acum.Imi ador exteriorul,poate si pentru ca narcisismul pe care il posed imi permite asta. Ce ma tine in viata? - pff...grea asta.Cred ca rasul si lectura.Nu pot sa ma decid ce anume iubesc mai mult.Uneori se imbina cele doua si ma declar fericit : sa citesc ceva ce ma face sa rad.

    - Ca tot veni vorba de fericire,ce anume iti provoaca starea asta? Sau cum ajungi la ea?
    - In medie,sunt fericit cam 365 de zile pe an.366 daca e anul bisect.Nu stiu exact ce sa-ti spun.Stii si tu ca fericirea se compune din bucurii,mici sau mari.Incerc in fiecare zi sa-mi procur bucurii.Orice lucru sau intamplare poate fi un bun motiv.Sau simptom.De exemplu,azi sunt bucuros ca am reusit sa-mi fac treaba bine la munca.Sunt bucuros ca am terminat ziua cu bine.Bucuriile vin din lucruri mici la prima vedere.Atat de mici incat de cele mai multe ori ajungem sa le ignoram.

    - Stiu ca nu vei agrea deloc partea asta dar sunt sigur ca puteai banui ca voi ajunge si aici.Cu dragostea? Un pronostic?
    - Hahaha...nenorocitule!As putea sa ti-o tai cu un scurt ''inevitabil va fi bine'' a la Andra ( radem amandoi ). Serios vorbind,cred ca toti cei care traim astazi,iubim.Doar ca nu si constientizam ca facem asta deja.Eu vad lucrurile destul de simple din locul de unde m-am situat : traim,deci iubim viata.Chiar daca nu avem o persoana anume careia sa-i declaram cate in luna si in stele asta nu inseamna ca nu iubim.Sunt sigur ca noi toti iubim ceva.Unii patria,altii catelul,noi toti ne iubim parintii,etcetera.Cred ca suntem singura specie de pe pamant care iubim de la inceputul vietii si pana la sfarsitul ei.Doar ca nu punem mare pret pe constientizare.

    - Interesanta eschiva dar stii ca nu la asta ma refeream.Povesteste-mi despre prima iubira a ta si cand/cum s-a intamplat.
    - Dar asta e mai mult decat usor.Nici nu as vrea sa spun asta,de teama sa nu sune a cliseu.Tragaciul s-a declansat in anii de liceu.

    - Si?
    - Si...nimic.De fapt este destula de hilara faza.Nu stiu de ce gaseam mai interesant ca toti ceilalti colegi ai mei de pe vremea aia sa stie ce,cum si pentru cine simt ce simt...mai putin persoana in cauza.Am in minte cel putin 2 buni colegi pe care,efectiv,i-am terorizat cu ''drama'' mea.Uitandu-ma in urma gasesc asta ca fiind ceva amuzant dar total lipsit de inteles.Eminescu,bata-l vina! (hohote)

    - Asta as putea spune si eu.Unde iti era mintea/logica?
    - Sa dau vina pe varsta? Sa spun ca la 15-16 ani ai mei aveam deja niste preconceptii total fondate aiurea?Nu stiu de ce sau cum dar eram ferm convins ca tipa,net superioara mie,nu avea cum indragi un bufon ca mine.Adica,nu degeaba era si sefa clasei,stii ce zic?! De aici si o usoara tenta de victimizare prin lipsa de informatii sau sustenabilitate.Pe scurt,tipa era un titan si ma bucur sa o observ ca se mentine la aceeasi standarde.Nu pot sa zic altceva decat Bravo si sa ma inclin.

    - Bravo,bravo...dar nu regreti?
    - Nu stiu ce sa raspund.Poate ca si regret dar ma conving de faptul ca daca ar fi trebuit sa se intample s-ar fi intamplat si poate ca acum noi doi nu am fi stat de vorba.Chiar citeam de curand o chestie care m-a intrigat inca din start : ''oamenii destepti sunt prosti.'' Pe scurt,ideea este ca pierdem timp vital judecand,analizand tot felul de scenarii si situatii ipotetice in speranta ca incercarea noastra nu poate si nu va fi altfel decat un succes,o reusita.Si facem asta uitand ca Universul functioneaza dupa banalul ''actiune-reactiune''.Si tine minte : eu nu-s destept 7 zile pe saptamana. (radem amandoi)
Dupa terminarea liceului,am incetat sa mai judec inainte ce si cum...capul inainte si vedem noi pe urma.Raspuns final? - gresit! Cateva esecuri si mi-am zis : ''jocul asta atat de greu nu-i de mine!''.Dar nu ma pot opri,pur si simplu.Iubesc si in prezent dar ma tratez.Sau ma protejez.Dupa caz.

   - Zilele astea cum te gasesc?
    - Sunt in viata iar asta este aproape tot ce conteaza.Sunt cu cineva,fac ce-mi place si-mi place ceea ce fac.Imi traiesc viata asa cum este ea,iau lucrurile ca atare,asa cum vin.Pentru statistici si analize va veni vremea.Sau vom avea joburi pentru asa ceva in viitor.

    - Iti multumesc pentru rabdare.
    - Pentru prea putin,tinem legatura.