Despre inima sau cum totul este vandabil

    ...Am impins usa cu piciorul.De regula,nu procedez asa...cel mai probabil nu as fi facut asta nici acum insa nu-mi placea locul in care ajunsesem.Daca pe afara parea cel putin galben-trist,nici inauntru nu era chiar veselie.Tavanul aplecat enorm,gata-gata sa ma striveasca,un bec slab tintuit pe peretele fara vopsea si doua vitrine ticsite cu borcane datate dupa ani...toate astea imi sugerau ca n-am ce cauta aici,ca ar trebui sa fug cumva,sa ma desprind de mine insumi daca e cazul si sa alerg cel putin departe.Dar nici sa fi vrut si nu as fi reusit.Ma simteam atat de istovit si sleit de puteri ca dupa un maraton de interogatii interne,ca dupa tentativa proprie de a reduce totul la o singura fraza usor de memorat.
       Acum este prima data cand te blestem.Si tot pentru prima data ma trezesc avand dorinte.Tare mi-as fi dorit sa nu avem o iubire de consum care sa ne arda inca de la inceput pentru ca mai apoi sa ne descoperim ca pe niste umbre a celor ce puteam fi.Sper ca macar acum sa intelegi de ce nu am dorit sa te vad,sa te aud,sa te simt.Ar fi perfect ca unele chestii sa ramana doar la stadiul de vise,posibilitati,ipoteze.Insa cum lucrurile nu merg mereu cum ne dorim...iata-ma aici.Cu ochii goi,inexpresivi,cu gura uscata,putin aplecat din umeri,imi tarasc picioarele spre tejghea.Nu stiu de ce zambesc,mai ales ca stiu ca radiez falsitate facand asta...oricum tipul care ma asteapta acolo nu-mi poate vedea expresia fetei,ori daca ar face-o ma indoiesc ca i-ar pasa in vreun fel.Pentru el sunt doar un alt client.Un ''altul care s-a ars''.Un nimeni care nu a luat in seama instructiunile de utilizare.
     
    - Ai adus-o?

      Tare as fi vrut sa petrecem cateva clipe palavragind,intrebandu-ma de ce as vrea sa fac asta sau,pur si simplu,sa ne salutam cordial.Nu intelegeam de ce atata graba,mai ales ca dupa mine nu urma nimeni.Eram doar eu cu mine...si tipul de la tejghea.Eu cu mine...candva de ajuns,acum de nesuportat.Ma chinuiam,invinovateam...de fiecare data cand ochii imi alunecau peste un pasaj trist ori cand auzeam un acord grav de pian.Iar tipul asta nu dadea semne sa doreasca sa ma asculte.I-am acordat circumstante atenuante si am catalogat nepasarea lui ca fiind defect profesional.Probabil era satul de aceleasi si aceleasi povesti repetandu-se la infinit.Scurt,practic - succes.
      Am scos-o si am pus-o pe bancul ce se straduia sa para alb.Poate ca era...lumina insa tinea mortis sa spuna altceva.Am dat sa oftez insa m-am abtinut...nu as fi vrut sa para ca regret decizia luata ori ca-mi pare rau sa renunt la ceva ce credeam pana acum recent ca mi-este indispensabil.
      Omul mi-a luat inima in mana,a studiat-o pe toate partile si a pus-o la loc pe banc.

    - Tinere,imi pare rau dar nu te pot ajuta.Este prea avariata.Nu-mi foloseste la nimic.
    - Nici mie,tocmai asta e ideea.Sunt sigur ca ii vei gasi o intrebuintare,trebuie doar sa scap de ea.Numai belele imi aduce.

      Daca pana acum eram sceptic in privinta deciziei mele,acum eram de-a dreptul indarjit.Venisem pana aici...nu aveam de gand sa plec inapoi cu tot cu inima-mi nenorocita.Gandeam ca cel putin acum lista vulnerabilitatilor mele va fi avariata serios pierzand ocupanta locului intai.

    - Gandirea iti este gresita.Nu ea este cea care iti aduce belelele de care zici.Esti tanar,inca te poti considera un jucator.Vei gasi plasturele potrivit iar daca nu,ei bine...nu este chiar atat de dezastruos precum pare.In orice vei face vei avea nevoie de un strop de inima.Cu a ta nu te-ai purtat tocmai bine.Vestea buna este ca poate fi reparata.Un sfat?
    - Desigur,ascult.
    - Sa nu mai vii aici.Daca te incapatanezi sa te intorci va fi o calatorie cu un singur sens.