De vorba cu mama,inainte de termen

    Nu o puteam vedea,era de inteles ca se va intampla asta in curand insa trebuia sa astept.Dar o simteam,tot ce simtea ori ce o framanta,gandurile ce ii influentau temperamentul...aveam habar despre toate.Si cred ca uneori ma linistea toata chestia...cel mai probabil legatura asta dintre noi era mai expresiva decat o privire in ochii ei.Cu toate ca uneori parca era nedumerita ca face lucrul cel mai corect,cu toate curiozitatile puse pe seama varstei ori a lipsei de experienta eu eram extaziat de faptul ca era deja o eroina pentru mine.Spre sfarsit,cand simteam cumva ca trebuie sa o eliberez dupa atatea zeci de saptamani,un val de nelinisti si intrebari pana atunci noi pentru mine si fiinta ce aveam sa devin,m-au acaparat.Aveam aproape toate informatiile despre ea...iar genul de intrebari nascute parca din neant ce nu-mi dadeau pace,nu aveau nimic de-a face cu ea.Practicismul mamei mele fusese dat peste cap pe ultima suta de metri de umanismul tatalui meu.Aveam ceva si despre el dar putin...parca prea putin.Urmam sa devin eu...iar lucrurile nu-mi erau clare.Era momentul.
   
    - Esti sigura ca asta vrei? Stiu ca vremurile sunt de asa natura,insa si daca ai renunta la mine nu ti-as putea reprosa nimic,mai ales sa-ti cer.


    - Femeie ce ma nasti,esti sigura ca vrei sa ma aduci intr-o lume pe care nu o pot intelege? Spune-i premonitie,viziune sau cum vrei...dar nu vad decat haos si dezordine inaintea noastra.Care ar putea fi rostul meu?

    - Mama care-mi vei fi,ma incearca sentimentul de inutibilitate.Ce va fi de mine?

    Era 15 noiembrie 1986.Ma nasteam.Dupa toti acesti ani,am gasit raspunsul mamei intr-o formulare concisa : '''Daca s-a facut penicilina din paine mucegaita,cu siguranta se poate face ceva din tine.'' (Muhammad Ali)