Despre vrute si nevrute

Prietene,suntem doar oameni. Si oricat am incerca sa parem cei mai cei,in orice domeniu,vom da gres. Pentru ca greseala este in ADN-ul nostru,pentru ca greseala ne defineste cel mai bine. Greseala este reminder-ul umanitatii noastre. Cati dintre noi nu am pornit pe un drum si ne-am trezit orbecaind pe un altul? Cati dintre noi nu avem prieteni,rude,colegi care sustineau sus si tare un lucru sau o teorie pentru ca mai apoi sa-i descoperim exprimandu-si convingerea in cu totul si cu totul altceva? Unii,cei mai multi,denumesc asta simplu : ipocrizie. Eu ii spun lasitate. Din simplul motiv ca este infinit mai usor sa te lasi luat de val decat sa incerci sa inoti impotriva lui. Pentru ca e mai usor sa te uiti la morile de vant in loc sa te lupti cu ele. Pentru ca este mai usor sa accepti ce nu poti schimba decat sa incerci sa schimbi ce nu poti accepta. Pentru ca este mai usor sa revii la ce stii decat sa explorezi necunoscutul si toate sansele lui. Asta se datoreaza,in mare parte si mai ...

 Aseara te-am visat. Din nou. Si nu pentru ca as fi vrut pentru ca daca asa ar fi stat lucrurile as fi preferat sa nu ma trezesc deloc. As fi preferat sa raman in visul meu. Un visator. Un fraier pentru unii,un idealist pentru altii. Cu totii au dreptate,evident.    In visul meu nu erai deloc schimbata. Aveam pauza la pranz iar toate orele libere mi le petreceam la un anticariat tinut deschis cu inversunare de un oarecare domn Rusu. Ajunsesem,intr-un timp relativ scurt,sa iubesc locul acesta. Nu pentru preturile cerute pe volume pentru ca aici nimic nu era de vanzare. Nu pentru atentia oferita de proprietar fiindca domnul Rusu era mereu in spatele biroului,cu ochelarii aceia micuti pe nas si vesnica tigara aprinsa si abandonata in scrumiera imaculata,mereu citind alta si alta carte. Indrageam locul pentru povestea lui. Anticariatul tinea 2922 de carti. Era numarul de zile pe care le traise Mihaela,sotia domnului Rusu,alaturi de el pana sa se stinga. 10 ani,2922 de zile...

...hranisem,aproape in nestiinta sau poate si un pic de napasare,4 iubiri si o vara in care as fi putut la fel de bine sa le traiesc pe toate. Pentru ca vara creierul ni se lichefiaza. Pentru ca 3 luni pe an suntem indubitabil sterpi. Fara crancneli ostentative si reflectii ce au multiplu de 2. Unu...doi...am fost!    Atacurile de panica ce preced cele doua secunde sunt ridicol de infime,nezgomotoase,incapabile de ravagii interioare. Pariul este ca doar un simplu sarut ne va catapulta spre locul unde totul este la vedere,unde lizibilitatea sentimentelor este creatoare de punti in absenta cuvintelor ce s-ar putea dovedi de prisos. Locul unde caldura ochilor negri,caprui,albastri,verzi nu se masoara in grade Celsius,nici Fahrenheit,ci in eternitati. Ori eu,in acest hatis de iubiri neterminate si impresii premature,in acest labirint de accepturi sinistre si resuscitari estivale mediocre in care m-am trezit aruncat de toti ochii pe care nu i-am privit suficient de mult,nu pentru ...

   ...Si daca lumea s-ar sfarsi azi? Ultima zi as privi-o altfel? As renunta la ce ma defineste? In final...ce ma defineste? Ce ma diferentiaza de restul lumii de care apartin fara vointa? Ce ma face unic atunci cand zilele isi pierd importanta,cand numaratoarea lor devine inutila? Ar trebui sa ma ingrijoreze faptul ca sunt napadit de astfel de intrebari? De fapt,oare nu faptul ca-mi pun intrebari,fie ele si retorice,imi atesta conditia umana? Daca as renunta sa ma interoghez as afla liniste si alinare? Si daca as gasi,cum as realiza ca este ceea ce caut? Oare daca nu as simti nevoia sa ma rod intrebandu-ma as fi fericit? Daca m-as afunda intr-o mediocritate notorie as scapa de setul asta nesfarsit de intrebari ce parca se dezvolta si se schimba de fiecare data cand parca aflu raspuns? Ceilalti sunt la fel? Se intreaba cineva ce va fi dupa ce noi nu vom mai fi? Oare cei de dinaintea noastra si-au pus astfel de intrebari? Daca as impartasi ce cred ca stiu ori simt as fi privit ...

Iubirea...notiunea cea mai lipsita de pragmatism si/sau logica.Tema cea mai dezbatuta de dupa credinta,subiectul cel mai pe placul tuturor celor care simt nevoia sa devina visatori.Pentru ca iubirea are astfel de efecte...pe unii ii transforma in filosofi,altii deviaza lasand impresia ca sunt in permanenta cu capul in nori.Cert este ca nu incape loc de pragmatism si rationament...tot ce stim nu mai capata sens in ordinea lucrurilor pe care le stiam.Iubirea ne face neglijenti cu noi insine in primul rand pentru ca punem binele celui de langa noi pe primul loc.Neglijenti pentru ca toate receptoarele noastre de informatii de tot felul sunt indreptate doar catre persoana care in ochii nostri este tot ce conteaza.Iubirea inseamna deranj.O harmalaie launtrica,milioane de neuroni zdrobiti in urma victoriei inimei asupra creierului,priviri asemanatoare conducatorilor din Troia dupa ce au facut cunostinta cu calul ce le-a adus infrangerea.Este curios cum oameni de fier si caractere de granit se...

   Mi-a luat ceva vreme sa admit si sa constientizez deopotriva ca dezamagirea este un efect bazat pe principiul actiune-reactiune,un rezultat si nu o stare.Acum stiu ca nimic nu se petrece ori se intampla asa,pur si simplu.Interesant mi se pare ca noi,oamenii,suntem spectaculosi in incercarea noastra furibunda de a gasi intr-un timp cat mai scurt cu putinta un tap ispasitor,pe cineva responsabil de dezamagirea provocata intr-un final de noi insine,fie ca avem taria sau nu de a recunoaste.Sa prindem vinovatul,sa-i dam la gioale,sa-l legam fedeles si sa-l batem pana la sange,sa ne varsam toata furia acumulata din orice fleac care ne deranjeaza,din orice fel de frustrare.Suntem ipocriti,cu noi si nu numai.Insa nu este nimic rusinos in asta.La urma urmei,nimeni nu este perfect si e perfect ca nu este asa.Am fi ajuns sa uram o lume plina de alti noi.    Tu chiar crezi ca ce ai primit este acelasi lucru cu ceea ce ti-ai dorit? Tu oare nu vezi ca pentru a uita de durerea ...

    Un radio vechi din care razbat pana la mine cumva niste acorduri familiare,note care aduc foarte mult cu La vie en rose fredonata enervant de calm de Edith Piaff.Oare ea o canta? Nu sunt sigur...e ceva in franceza oricum iar melodia nu mi-e straina deloc.Brusc,ma trezesc vorbind aceasta limba cu clientii cafenelei unde lucrez sambata dupa ce termin in piata.Eu le duc comanda,ei imi adreseaza un firesc ''thank you'',lucru acceptabil unor turisti care habar nu au ca sunt un francez de fapt cu origini cat se poate de carpato-danubiano-pontice.Franceza pe care o stiu mi-o revars intr-un ''avec plaisir'' de efect,mai ales ca sunt si rarait.Defect de fabricatie.Am avut chiar si o prietena/gagica/iubita (Alina cred ca se intitula) care de altfel si-a ingaduit sa-mi fie ce era doar pentru a ma putea auzi in voie silabisind ''Rica nu stia sa zica/Rau,ratusca,ramurica''.Eu stiam...dar nu-mi iesea.     Ma intorc la franceza si ma gasesc rusinat...