Randuri pentru nimeni

    Nu tin minte cand am incetat sa mai tin minte.Am avut o perioada buna,chiar foarte buna,cand puteam tine minte orice.Nume,date personale,referinte,titluri si pasaje,fete de oameni si tipare.Si...dintr-o data,nimic.Am renuntat cumva la analogii.Am incetat sa mai compar situatiile ori oamenii cu ce stiam inainte.Poate pentru ca nimic sau nimeni nu seamana cu ce credeam ca stiu.Am renuntat de asemenea sa mai tin notite.Pentru ca poate am inceput sa urasc caietele pline de informatii utile azi si nefolositoare maine.Scrisul la calculator imi pare insensibil.Nu gasesc parghia aceea vibranta la care visez.Asadar...totul e blocat in mintea mea.In doua decenii de lectura am tot visat o singura privire.O privire potrivita din care sa se inteleaga tot ce am de spus.Insa pe masura ce am inaintat in varsta am ajuns sa-i dau dreptate lui Jean Genet si teoriei sale,conform careia,uneori impostura e mai reala,ori credibila daca vrei,decat modelul autentic.Evident ca odata cu acceptarea acesteia,am fost coplesit de valul de intrebari de dupa.De fapt,intrebarile de tot soiul care ma invadeaza si ma persecuta,intocmai mustelor de caldura,nu-mi permit odihna.Ce e si mai enervant e ca sunt pe deplin constient ca nu voi avea un raspuns pentru fiecare in parte,si mai ales,in timp util.Dar mi le scriu.Fireste,ca sa nu le uit.Exact ca un sadic,memorez pe hartie intrebarile ce ma vor chinui mai tarziu.Cate lupte putem duce cu noi insine? Cate cicatrici putem strange,fara sa fim afectati? De cate ori sa ne mai ridicam de la pamant? Si ce daca nu se va scrie despre noi? Si ce daca nu vom fi fenomenali? Oare n-am obosit sa ne tot impotrivim mersului lucrurilor? Cat sa mai ascultam indemnul doar de noi auzit ''ridica-te,poti mai bine!''? Oare nu cautam sa dam un sens inertiei care ne acapareaza inca de la nastere?Oare ne este teama?
   Teama.Asta e cuvantul.Teama,frica.Teama de esec si totodata teama de reusita.Cu totii o avem in privire.Teama de a nu ramane singuri,frica de a nu pierde ce ori pe cine avem langa noi.Frica de a da gres,teama ca nu vom fi perfecti.Ce mici suntem! Cautam perfectiunea,ne schimonosim in fel si chip incercand sa fim ce nu vom putea fi niciodata.Pentru ca perfectiunea nu exista,iar ce nu exista nu poate fi atins.Uitam ca nu vom putea face asta niciodata ditr-un motiv atat de infirm incat de cele mai multe ori nu-i acordam importanta : suntem doar oameni.Iar oamenii pot fi orice,oricum...numai nu perfecti.Si,ca sa mimam un scop al existentei noastre aici si acum,ne alegem rolul.Dedublarea. Impostura. Este atat de usor!

   Am vrut atat de mult sa scriu,
   Am vrut sa curga fluvii de cuvinte!
   Atat de mult am vrut sa fiu
   Imens,maret,cu multa minte!
   Atat de mult am vrut SA FIU!
   Si-acum constat ca e tarziu.

   Nu am taria necesara
   Sa port un milion de lupte.
   Sunt plin de nervi si de ocara
   Si-oblig mania sa se-nfrupte
   Din eul ce am vrut sa fiu.
   Am vrut sa fiu - a fost tarziu.

   Nu e nici o protectie pe pamant,doar oportunitate.Asa ca,daca nu esti ros de intrebari,traieste in nori! Tinteste sus!