Despre vrute si nevrute

   ...cel despre care s-ar fi spus ca,indiferent de timp si stare,nu as fi renuntat pentru nimic in lume?Cu tot cu arogantele mele ori certitudini de copil infatuat crescut rapid.Cu toate ca nu cred ca cer prea mult si ma grabesc in dezacord sa ofer nu mult ci mai degraba tot ce posed,imi spun ca nu e suficient.Pur si simplu nu este de ajuns nici pentru mine si cu siguranta nici pentru tine.Pentru ca sunt complicat si pesimist si nesigur si uituc si incredibil de naiv.Degeaba imi ridic ziduri monstruoase in juru-mi trainice,asemanatoare Zidului Chinezesc.Ma sabotez...mi le daram pe timpul noptii si las pe orisicine inauntru,costient de altfel ca nu e mare lucru de vazut.Constient ca zilele ce le traim confera tuturor lucrurilor vechi pe care le stiam o alta semnificatie.Un sens nou,pe care ma grabesc sa il accept in speranta ca asa ma voi fi scutit de durerea de cap pricinuita de nenorocul,ghinionul sau nesansa mea in incercarea de a intelege.Cu siguranta nu te-ar multumi fapt...

  ...Dar ceilalti?Oare au si ei astfel de ganduri? Oare lor le pasa de ce se va alege de amintirea lor dupa ce vantul timpurilor ii va matura? Uneori ma intreb daca nu sunt ametiti de traitul asta pe repede inainte...fara vreme pentru rasuflu,pentru digerat victorii personale,pentru experiente emotionale. Intr-un final,daca imi e permis sa fiu sincer,nici ca-mi pasa...nu sunt Iisus-ul lor sa le spun ce si cum sa faca. Placile le-au fost inmanate de Moise...fiecare sa faca ce pofteste.    Visele ne tin captivi. Timpul de citit proza,fie ea si scurta s-a dus.Si cu toate ca toate cuvintele din mine mi se zbat ca pestii pe uscat,precum un puls aritmic.Parabole,parabole si iar parabole.Si mii de metafore.Se presupune ca totul ar trebui sa fie usor,sau mai usor.Insa nimic nu se schimba.Cu sau fara ajutor,se inchid ochii si nu se mai acorda importanta. Sita prin care se cerne acum prezentul e modificata mult. Cei mari,care care au ceva de aratat dispar din amalgamul asta de car...

   Nu exista bine si rau.Ni se spune inca din copilarie de existenta acestor principii insa ele exista cu adevarat doar la stadiul de teorie.Nu exista lucruri precum om bun/om rau.Omul este.Atat.Catalogarea lui provine doar din actiunile pe care le desfasoara.Pentru ca orice lucru bun,in viziunea noastra,poate avea ceva rau in el.Si viceversa.Ce e drept,si societatea ne cam asalteaza,ne pune intr-o pozitie dificila de a admite tot felul de conceptii eronate,tampenii mediatice,neadevaruri generale.Insa asta nu o putem folosi ca scuza.Ne nastem,traim,iubim si murim...asa cum stim noi sa o facem mai bine.Din momentul in care incepem sa ne comparam cu ce vedem langa noi,din acel moment suntem pierduti.Pentru ca noi nu mai vrem nimic,noi incetam sa mai fim noi.Vrem doar sa fim ca ceilalti,sa avem ce au ei.Si nu e nimic altruist in asta.Un fel de auto-mutilare tacita.Nu mai avem timp sa ne ascultam eul timid care inca rezoneaza cu logicul si care ne intreaba sfios daca intr-adevar a...

   Ma simteam intocmai ca un robot.Nu-s multumit de ce am  debitat aici asa ca sterg.Reiau de la capat.Ma simt ca un robot.Asta era...nu ma multumea timpul folosit al verbului.Ma linistesc,mai trag un fum si ce crezi ca vad?Ditamai porcaria pe monitor.Recitesc - consecinta faptului de a fi uituc cronic.''Ma simt ca un robot.'' ? Mai nene,esti tampit? - imi urlu inauntrul meu.N-am idee cum se face asta ori cum ar putea fi posibila treaba.    In fine,am aere de scriitor sau ceva,dar din ala de da mediocritatea pe afara din el,un neica-nimeni cu vise mai mari chiar si decat proiectia lui pe pamant insorit.Un nenorocit,stirbit de dobitocie pasiva,rumegator de banal cotidian,anonim pe pamant cu o sumedenie de inchipuri efemere.Sterg.Observ ca sunt genial la asta.Adica poti arunca o adunare de litere aici,ele se unesc formeaza cuvinte,iar daca au sens si cineva chiar intelege ceva din acea adunare de cuvinte atunci esti calificat in oricare din cele doua tabere.Ori e...

   Ce daca e abia 05.15? Ce daca afara inca nu s-a luminat? Ce daca in casa am doar 17 grade? Putin imi pasa...eu ma ridic din pat...am zacut destul iar un ceai cald ar trebui sa-si faca efectul.Am de scris.Ce? - nici eu nu stiu.Cand? - nici atat.Probabil ca voi scrie orice.Asa m-am gandit...de fapt ganditul nu e bun.Perfect...ma contrazic in 2 propozitii.Nu e bai...punct si de la capat.Din vasta mea experienta cu femeile pe care nu le-am avut nu pentru ca nu le-as fi dorit suficient de mult ci pentru ca n-as fi stiut ce sa fac cu ele dupa ce le-as fi avut intr-un final,am concluzionat ca ganditul nu e bun.Sau ma rog,nu mereu ori nu mult.Putin asa,in doze mici,e ok,cred.Prea mult duce la dependenta,viata se scurge si solutii la problema ioc.Si daca nu se lasa cu rezolvari,atunci de ce sa mai gandim? Mai bine am face altceva,ceva la care ne pricepem cu adevarat.Cel mai la indemana obicei imi pare cititul.Si,pe modelul telespanic (sau telespanesc,whatever),nu pot zice decat atat...

    Nu tin minte cand am incetat sa mai tin minte.Am avut o perioada buna,chiar foarte buna,cand puteam tine minte orice.Nume,date personale,referinte,titluri si pasaje,fete de oameni si tipare.Si...dintr-o data,nimic.Am renuntat cumva la analogii.Am incetat sa mai compar situatiile ori oamenii cu ce stiam inainte.Poate pentru ca nimic sau nimeni nu seamana cu ce credeam ca stiu.Am renuntat de asemenea sa mai tin notite.Pentru ca poate am inceput sa urasc caietele pline de informatii utile azi si nefolositoare maine.Scrisul la calculator imi pare insensibil.Nu gasesc parghia aceea vibranta la care visez.Asadar...totul e blocat in mintea mea.In doua decenii de lectura am tot visat o singura privire.O privire potrivita din care sa se inteleaga tot ce am de spus.Insa pe masura ce am inaintat in varsta am ajuns sa-i dau dreptate lui Jean Genet si teoriei sale,conform careia,uneori impostura e mai reala,ori credibila daca vrei,decat modelul autentic.Evident ca odata cu acceptarea a...