Randuri de vineri

Iubirea...notiunea cea mai lipsita de pragmatism si/sau logica.Tema cea mai dezbatuta de dupa credinta,subiectul cel mai pe placul tuturor celor care simt nevoia sa devina visatori.Pentru ca iubirea are astfel de efecte...pe unii ii transforma in filosofi,altii deviaza lasand impresia ca sunt in permanenta cu capul in nori.Cert este ca nu incape loc de pragmatism si rationament...tot ce stim nu mai capata sens in ordinea lucrurilor pe care le stiam.Iubirea ne face neglijenti cu noi insine in primul rand pentru ca punem binele celui de langa noi pe primul loc.Neglijenti pentru ca toate receptoarele noastre de informatii de tot felul sunt indreptate doar catre persoana care in ochii nostri este tot ce conteaza.Iubirea inseamna deranj.O harmalaie launtrica,milioane de neuroni zdrobiti in urma victoriei inimei asupra creierului,priviri asemanatoare conducatorilor din Troia dupa ce au facut cunostinta cu calul ce le-a adus infrangerea.Este curios cum oameni de fier si caractere de granit se gasesc contorsionati de simple sentimente.Iubirea este parte componenta a noastra.Ne nastem din iubire si murim iubind.Iubim tot,de-a valma,uneori neconstientizand insa continuam sa facem asta fara a cere nimic in schimb.Evident,nu am avea ce.Iubim cum stim,cum si pe cine putem,iubim in felul nostru chiar daca nu suntem intelesi sau nu stim sa o aratam.Ne tanguim,argumentam,ne smulgem parul din cap si invocam intelegere ori apreciere...iar cand toate astea se termina,iubim mai indarjit decat o faceam inainte.Cu scrasnet de dinti ne lepadam de orice principii,renuntam la orice moravuri,provocam disparitia tuturor tabu-urilor...pentru ca iubim si noi vrem sa facem asta.Sau cel putin,asa era pe vremea mea.